Nici n-apuc bine să mă trezesc Și
cât timp cafeaua îmi dă în foc Intru
în poezia rămasă întredeschisă de la
ultima insomnie Când brusc zorile își
încep marea invazie Mă retrag în urmă
torul poem pierdut De frica paraziților
nu mai deschid gura Lăsând lucrurile să
se întrupeze doar în scris Cine citește
va înțelege Cine nu va învăța cel puțin
să tacă Tristețea însă nu mai aude niciun
lătrat Cucurigu
Costel Zăgan, JURNALUL UNUI CÂMP DE ARIPI (ANTOLOGIE: DANIELA TOMA), 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu