DESPRE MOARTE
Lumina morții, fără de cusur,
Mult junduită și încurajată,
Trezește lucrurile dimprejur,
Ca pe o tristă, adrmită ceată.
Un geam trântit. Și uși neîncuiate.
Sunt clipe grele, când n-ar trebui...
Pătrunde moartea-n lucrurile toate,
Ca și când lucrurile ar mai fi.
Ca și cum palma ta ar sta deschisă
Spre a primi un dar, însă apoi
Face un semn și partea cea ucisă
A lucrurilor cade peste noi.
Și totul piere... Tu privește-ncoace
Fără regrete. Nu te dojenesc,
Când știu că binele o mână-l face
Și răul cealaltă, dar mai firesc.
Când... Vezi? ... când mai la toți ne piere graiul
Și se-nfiripă din păreri de rău
Un țărm pe care , imitându-ți pasul,
Va merge moartea, dar cu mersul tău.
Nu mai e timp. Se sting pe rând, deodată,
Și lustra și pupilele pisicii
Și, iată, vocea vremilor, uitată,
cu zvonuri ne alungă toți amicii.
Ferestre, uși - sunt vraiște iar. Odaia
Și moartea se privesc un timp mirate.
În apa minții s-a fost stins văpaia
Urii străvechi și foarte-ntemeiate.
Și umbra mâinilor crescu - pereche
Ce intră-n cercul morții dintr-un salt:
Moartea o porți ca o brățară veche
La brațul rău, sau chiar la celălalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu