By Costel Zăgan on 29 Jan 2015
Dialog imprevizibil monolog al timpului
pierdut Tăcere ieşind din ţâţâni Cântec
amar ce-mi pui viaţa pe cântar Să-mi
măsori fără ruşine Răul dac-o duce bine
Icoanele mării plutesc în ochii tăi dragoste
Parcă ai fi bărbat aşa de bine cunoşti
eternul feminin O cântare a cântărilor
gândită cu epiderma
direct pe firmament
tăcere
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu