De-o sută de ani mă nasc întruna
Pe Câmpia Română
Pe crestele Munţilor Carpaţi
Marea Neagră îmi ştampilează
orice nostalgie europeană
Cu Doina şi Mioriţa
îmi tratez
orice junghi metafizic
Nu-mi pierd vremea
decât atunci când
n-am încotro
Punctele mele cardinale
sunt
Rusia America Dumnezeu şi Franţa
Dacă n-aş avea atâtea datorii
aş renunţa
cu drag
la toţi banii
Cu toate
că
nu-mi place
să recunosc
am prieteni
când
şi
unde
nu mă aştept
Nevastă-mea
ştie că-s gata oricând
şi
mă lasă-n pace
Poezia
mai renunţă
la
mine
Însă
eu nu renunţ
niciodată
În rest
Cartea mea de vizită
rămâne
Shakespeare
Trăiască
România Mare
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
