EREZIA MORȚII CA DORINȚĂ

Dași-mi moartea ca punct de sprijin

Și răstorn totul

Lumea

prezentul trecutul și viitorul

Moartea ca foc apocaliptic

Să renască Dumnezeu din cenușă 

Scriu cu ultimile scântei

din venele lui Homo Deus

Doamne

cine-a scos din viteză

acest

secol

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA LUI MOȘ TEACĂ

Costel Zăgan

Erezia lui Moş Teacă

Muzica militară îți iese din piele ca sudoarea

după un marș forțat Simți universul în do major

pe jos Cărămizi de mizerie pentru templul

condiției umane Cărturarii îți arată cerul înstelat

al rațiunii Ca să realizezi nimicnicia ta

Cotidiană Și iată omul prăpastia care l-a înghițit

pe Dumnezeu Crezi în celălalt ca în tine

însuți Cain remixat Admiri cum Statul regulează

Patria iar poporul moare de euri politici

Atențiune Comanda la mine

Pentru Cina cea de Taină

Culcat

EREZIA FERICIRII

Mă trezesc în plină poezie E aproape ora

zece Peste drum se lucrează Aud în sfâr

șit vocea copilăriei Prezentul există cu

toate ferestrele deschise Lumina urcă din

spre pământ Din bibliotecă lumea-mi pare

o carte deocamdată închisă O carte pe care

o știu însă pe de rost Citesc din Wittgenstein

Lumea și viața sunt una

Eu sunt lumea

Închid cartea

Despre ceea ce nu se poate vorbi

trebuie să se tacă

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

AUTOPORTRET ÎN ALB

Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină

Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp

Cu iarbă care rugineşte de la prima oră

Când roua nici nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei

Dar domină toate înălţimile posibile la acea oră

În negru şi-n alb abis lângă abis

Un Turn Babel în toate direcţiile

De la mansardă pândesc c-un binoclu în infraroşu

Cum omul coboară din ce în ce mai des din maimuţă şi uită fereastra deschisă

Cerul rămâne iar vacant

La pian semnez o cerere de punere în posesie muzicală

Brusc un glonţ ca o scrisoare de dragoste îmi găureşte autoportretul

Lăsându-l natură moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor

Costel Zăgan

DEMOCRATIZAREA LITERATURII UNIVERSALE

Toată lumea (trebuie să) scrie De la cel

cu ţâţa-n gură până la ce ce n-a primit

ultima pensie Cu talent şi mai cu seamă

fără niciun fel de protecţie antiseismică

Se scrie de Doamne-ajută sau în dorul

lelii Parachiva Se scrie îngereşte ori de-al

dracului să vă ia Se scrie pur şi simplu că

nu este altceva mai bun de făcut Eu doar tac

în scris mă rog Însă nimeni nu mă crede Şi-mi

piaptănă blana sintetică numai cu păduchii lor di

gitali Eu torc foarte cuminte Virtual îmi merge

bine Salve (Asta-i în latină Că limba mea-i

monument UNICEF şi n-am voie s-o folosesc

la vorbit) Și nu-s decât

Un biet ţăran limbist get-beget

Costel Zăgan

ELLI ELLI LAMA SABACTANI

‎Ioana Manolache‎ în Costel Zăgan

Ioana Manolache

18 martie 2013 la 17:10

ELLI ELLI LAMA SABACTANI

Trecutul îmi scapă îmi scapă printre

degete Privighetoarea mi-a înflorit deja

în palme Degeaba însă paradisul pierdut

nu-i un pronostic rău vandabil Pentru

că doar cântecul ar putea fi un miracol

Socrate ezită Între cele două limite

femeia-i atât de O da Xantipa ar putea fi

singura tăcere publicabilă Spune-mi

tu tristeţe

cât costă gaura asta albastră

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

UITE-L PE CIORAN

O fantomă trece prin dreptul

Lui Dumnezeu Și brusc amin

tirile îmi invadează prezentul

De pildă Emil Cioran

Prietenul poeziei mele universale

Piața Furstenberg trei lampadare

fugăresc umbrele d-ici-colo

Iată-i și pe Ionescu și Eliade

Post-moderniști

avant lettres    

Alte etichete

alte timpuri

alte catacombe

de

l

i

t

e

r

e

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II